Când trecem prin situații grele avem de multe ori tendința de a ne focaliza pe aspectele negative ale vieții noastre..sau cel puțin aşa fac eu. Mă gândesc insistent la ce ar fi putut merge mai bine şi aproape deloc la ce ar fi putut merge mai rău. Am 35 de ani şi de aproape 20 mă chinuiesc cu problemele date de “lupul parşiv”-dureri articulare şi musculare, oboseală, anemie, afectare renală, aspect urât al pielii (pete roşii devenite în timp maronii, vergeturi, genunchi grăsoşi), depresie şi anxietate, la acestea adăugându-se efectele adverse ale imunosupresoarelor. Ani de zile o călătorie cu maşina de 5 ore, un curs la facultate sau o ieşire la un restaurant cu colegii se soldau cu dureri cumplite la ridicarea de pe scaun şi încercarea de face câțiva paşi, picioarele arătau ca nişte butuci iar pastilele de ibuprofen le devoram asemenea unor bomboane ca măcar să par un om funcțional. În perioadele de activitate intensă a bolii, când mă dureau toate membrele, mă simțeam ca o păpuşă stricată căreia copiii îi lăsaseră mâinile şi picioarele să atârne alandala. Dimineața mă trezeam întrebându-mă oare ce mă va durea azi şi-mi doream să deschid dulapul şi să aleg din el, în loc de haine, câte o mână sau un picior nou.
Dar timpul a trecut, medicamente noi au devenit disponibile şi în sfârşit urmez o schemă de tratament care dă rezultate. Și cu toate că lucrurile sunt departe de a fi perfecte, trebuie să admit că puteau fi mult, mult mai rele. De exemplu..
..am simptomele cât de cât sub control şi mă bucur de o viață (aproape) normală, în timp ce alți pacienți cu aceeaşi boală încă suferă în lipsa eficienței tratamentelor
..am o familie care întotdeauna m-a susținut şi a făcut orice pentru a-mi fi mie bine, fără a mă privi vreo secundă ca pe o povară; de asemenea am prieteni şi colegi care m-au tratat ca pe un om ca oricare altul; în timp ce alte persoane sunt prinse în relații toxice sau au în jur doar oameni care îi judecă pentru lucruri asupra cărora nu au control
..am o carieră ce îmi aduce satisfacții atât emoționale cât şi materiale, muncesc zilnic ceva ce-mi place şi care schimbă în bine viețile altora, în timp ce alții nici nu mai pot munci
..am posibilitatea să fac ceea ce visam în copilărie când stăteam pe balconul bunicii şi urmăream câte un avion pe cerul fără nori: să mă plimb prin lume 🙂 , iar alții rămân doar cu visatul
..şi altele, şi altele. Am avut de pierdut, dar şi mai mult de câştigat. Conştientizând asta, am reuşit să găsesc o rază de speranță în cea mai neagră disperare. Ceea ce vă doresc şi vouă!
Doctor Ametist 